Legenda iubirii şi a nebuniei

"Cu foarte mult timp în urmă, înainte ca lumea să fi fost creată, virtuţile şi viciile se plictiseau. Într-o bună zi, toate viciile şi virtuţile s-au reunit şi au constatat că se plictiseau tot mai tare, ceea ce era greu de suportat. Deodată, Ingeniozitatea a avut ideea să se joace de-a v-aţi ascunselea. Cu toatele au admis că era o idee excelentă şi pe dată Nebunia strigă:

- Eu vreau să număr! Eu vreau să stau la numărat!"

Şi, după cum nimeni nu era destul de nebun ca să o contrazică, celelalte vicii şi virtuţi au fost de acord. Nebunia, acum rezemată cu faţa la trunchiul unui arbore, a început să numere: "Unu, doi, trei,…"

În timp ce Nebunia număra, celelalte vicii şi virtuţi au alergat ca să se ascundă.Tandreţea - pe cornul Lunii, Trădarea într-o grămadă de gunoaie, Duioşia s-a pitit printre nori, iar Pasiunea în fundul pământului. Minciuna spunea că se va ascunde sub o piatră, dar mincinoasă fiind, s-a ascuns într-un lac, iar Avariţia s-a băgat într-un sac. 

Şi Nebunia continua să numere: "70, 71, 72..."

Acum, toate virtuţile şi viciile erau deja ascunse, cu excepţia Iubirii.Nehotărâtă, Iubirea nu reuşea să se  decidă unde anume să se ascundă.De altfel, nu e de mirare, pentru că ştim cu toţii cât de greu ne ascundem Iubirea. Nebunia: "98, 99!".În ultima clipă, pe când Nebunia urma să ajungă la 100, Iubirea s-a ascuns într-o tufă de trandafiri. 

Nebunia: "O sută! Am pornit la căutat!"

Lenea a fost primul viciu descoperit pentru că nu avea nici măcar puterea să se ascundă. Apoi, Nebunia a reperat Tandreţea ascunsă pe cornul Lunii şi Pasiunea din adâncul pământului. Toate viciile şi virtuţile au fost descoperite una câte una cu excepţia Iubirii. 

Nebunia era disperată şi atunci invidia i-a şoptit:

- Ţi-a mai rămas Iubirea şi o vei găsi în tufa aceea de trandafiri.

Atunci, Nebunia înşfăcă o furcă şi împunse cu sălbăticie tufa de trandafiri până când un strigăt disperat sfâşie aerul. Iubirea ieşi cu mâinile acoperindu-şi faţa. Printre degete curgea sânge. In furia ei, Nebunia îi înţepase ochii Iubirii cu furca. 

- Ce-am făcut? Ce-am făcut?" striga disperată Nebunia. Te-am orbit! Cum pot să-mi repar greşeala?

Şi Iubirea îi răspunse:

 - Nu-mi mai poţi da ochii înapoi. Dar, dacă doreşti să faci ceva pentru mine, poţi să-mi fii ghid.

Şi, de atunci, Iubirea este oarbă şi este mereu însoţită de Nebunie."