Legenda bradului

"Legenda spune că atunci când a venit prima toamnă pe lume toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai calde. Una singură mai rămăsese: o păsărica  zgribulită, pe o creangă de la marginea codrului. Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea mult. S-a dus să ceară ajutorul unui copac, căci acesta având rădăcini, de bună seamă că nu va pleca nicăieri şi va şti cum să înfrunte frigul şi crivăţul iernii. S-a dus mai întâi la stejar, văzându-l mai falnic: 

- Te rog frumos, lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale, căci vine iarna şi voi muri fără adăpost! 

- Nu pot, i-a răspuns semeţ stejarul, nu vreau să-mi mănânci ghindele.Caută-ţi de drum! 

S-a dus, biata păsărică, şi la un fag, dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască: 

- Imi pare rău, i-a zis fagul îngrijorat de vântul ce se înteţea. Am deja destule griji şi iarna o să fie grea. Nu pot să te ajut. 

Şi tot aşa, de la un copac la altul... Biata păsărică nici nu ştia încotro să se mai îndrepte, când, trecând pe lângă brad, auzi spre mirarea şi bucuria ei: 

- Ei, păsărică, nu te mai frământa. Dacă vrei rămâi la mine. Poţi sta pe oricare dintre crengile mele şi împreună vom trece noi şi peste iarna ce vine! 

Bucuroasă, pasărea îşi făcu degrabă un culcuş pe una dintre ramurile bradului. Şi chiar din noaptea aceea vântul rece începu să sufle. Palide, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar frunzele bradului rămâneau verzi, toţi fiind uimiţi de aşa minune. Şi vântul se mira nespus, aşa că s-a dus chiar înaintea Creatorului: 

- Doamne, lasă-mă să scutur şi frunzele bradului, aşa cum fac cu toţi copacii. .. 

- Nu, i-a răspuns Dumnezeu vântului. 

Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică. De el să nu te atingi! Şi de atunci, dragii mei, toţi copacii îşi pierd haina lor de frunze şi flori, doar bradul îşi păstrează totdeauna frunzele verzi, fie vară, fie iarnă."

Poveste magică de Crăciun

   "A fost odată, demult într-un ţinut îndepărtat un orăşel mic,mic,mic. În acest orăşel, trăia Moş Crăciun, doamna Crăciun şi ajutoarele sale, spiriduşii şi o grămadă de animăluţe minunate. Moş Crăciun primea o mulţime de scrisori de la copii cuminţi sau mai puţin cuminţi, în care cereau jucării. Moşul le citea pe toate şi mai apoi îi ajuta pe spirirduşi la confecţionarea de jucărioare. Cum vă spuneam, Moşul primea mereu scrisori în care i se cereau maşinuţe, păpuţi, accesorii diferite pentru jocurile copiilor.

    

 În acea vreme, avea să primească Moşul nostru o scrisoare total diferită.... ea venea de la un băieţel din orfelinat şi-i cerea să-l adopte pentru că vroia să devină fiul lui Moş Crăciun. Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată..... i se cerea o puşcă sau o sanie sau schiuri....dar să adopte un copil...niciodată. Moşul nostru era total bulversat....A convocat o şedinţă cu doamna sa şi cu spiriduşii. Toţi au rămas uimiţi de cererea inedită. Doamna Crăciun, o femeie blândă şi înţelegătoare, l-a sfătuit să-l ia pe micuţ pentru câteva zile acolo, în ţinutul său.

    

  

  Au început pregătirile pentru primirea musafirului mitititel...Doamna Crăciun a început să facă prăjituri cu ciocolată, madlene, fursecuri şi bombonele...Spiriduşii au început să împodobească brazii cu luminiţe, clopoţei....să aranjeze camera pruncului....Numai Moşul nostru stătea în fotoliul lui cel mare şi pufos şi se gândea.....

   

     Băieţelul nostru, prichindelul plin de imaginaţie, în acest timp, îşi vedea de îndatoririle sale din orfelinat.....Pentru că ştiţi, doar dacă eşti mai măricel trebuie să-i ajuţi pe alţii să se îmbrace, să se spele....îţi faci curat...înveţi să te descurci singur....Băieţelul nostru nu plângea niciodată...viaţa nu-i oferise nimic bun până acum...şi nu avea de ce să se lamenteze inutil... Aşa că el aştepta. În curând va veni cineva şi după el...NU va mai rămâne aici, singur de Crăciun..Unui adult îi este uşor, dar unor copii singuri...fără căldura părintească?.....Mă îndoiesc...

     Spera cu căldură în dorinţa sa.........Veni şi Ajunul....Era înfrigurat de aşteptare, nu a vrut să mănânce nimic...aştepta...VA veni oare sau va trăi IAR o deziluzie ca atunci când oamenii ce doreau să-l adopte au renunţat....? 

A venit noaptea...Bradul...prăjiturile, laptele....toate îl ademeneau pe Moşul. Iar el a venit...a întins mâna către băieţel şi duşi au fost.

     

Au fost zile de bucurie, a mâncat pe săturate, a fost gâdilat şi iubit....pentru că asta îşi doresc copiii, afecţiune....Nici o altă jucărie nu înlocuieşte dragostea pe care tu, el sau voi puteţi să o oferiţi..."

Povestea unui fulg de nea

…A fost odată, într-o împărăţie din înaltul cerului, şi ploaie şi vânt şi frig… Şi, într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea s-au unit şi au dat naştere unui fulg de nea. Strălucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea şi se transforma în ploaie şi, numai soarele ştia să-l facă să zâmbească.

    După ce a crescut puţin, i s-a dat binecuvântarea şi a pornit la drum în josul pământului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în linişte… I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare după-amiezile; să nu piară, să se joace doar cu semenii lui şi, atunci când va atinge pământul, să se aşeze peste fulgul pe care îl va iubi o viaţă. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viaţă. Fulgul a promis că va asculta povaţa părinţilor şi a plecat…

    În drumul său a cunoscut mii de alţi fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici şi, foarte puţini, prieteni. Alături de ei şi-a continuat drumul şi nu a încetat nici o clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zapadă a cunoscut copaci şi frunze şi flori şi fluturi. A cunoscut blândeţea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case bătrâneşti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paşti. A cunoscut suferinţa, dragostea şi fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Aşa cum promisese…

    Într-o zi însă, fulgul s-a oprit… Şi, odată cu el s-a oprit totul. Muzica,  visele, dansul, veselia, suferinţa, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, nu mai ploua, nu mai ningea…

    Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viaţă. Găsise scopul călătoriei sale… îşi găsise trecutul, prezentul şi viitorul. Raţiunea de a fi. Găsise viaţa ce-i lipsea.

    Şi s-a apropiat încet… Şi, în sfârşit, simţea ce înseamnă să fi fericit. Simţea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simţea că iubeşte atât de tare încât îl durea. Şi, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit.

    

    … Şi nu, nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pentru că… fulgul nu se îndrăgostise de un fulg ci de un om. Dar nu ştia.. nu ştia, căci omul îl minţise. Omul vroia doar să ştie ce înseamnă să fie iubit de fulgul naiv care îi stătea la picioare.

    …Şi aşa, steaua de zăpadă a atins mai întâi părului omului, apoi l-a privit în ochi… Apoi i- a mângâiat buzele calde… buze care l-au topit…

    …Şi fulgul a căzut mort… Şi nu se poate întoarce la ai lui căci singur nu poate…

Povestea lui Moş Crăciun

Moş Crăciun este bătrân, foarte bătrân... El s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu mai ştie când şi unde anume.

Cu toate acestea se ştie că, ziua lui de naştere era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, mic de tot, ca mai apoi să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e bătrân tare, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Iisus Hristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte, se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el. La început, când nu erau atâtea jucării pe lume, Moşul aducea dulciuri, mere, nuci, păpuşele de lut sau de lemn.

De unde şi cum vine Moş Crăciun ?

Casa lui Moş Crăciun, aşa cum ştie toată lumea, se află la Polul Nord, în ţinuturi de zăpadă şi de gheaţă veşnică. Este o ţară albă, curată şi frumoasă, ca sufletul unui copil. Acolo se zice că se află un arbore uriaş, lângă steaua polară, unde se întâlneşte cerul cu pământul. În fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Moşul călătorea pe un măgar alb. Apoi, aducea daruri la copii călare pe un cal cu aripi de aur, care se hrănea cu spice de grâu adunate încă din timpul verii. Mai târziu, Moş Crăciun era adus de un cerb alb. Astăzi, vine mai mult pe o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Câteodată, când se grăbeşte, vine şi cu o motocicletă sau cu o maşină, ba chiar cu un avion. Dar asta doar când este extrem de grăbit. De obicei, Moşul intră pe furiş, după ce copilaşii au adormit. Vine pe fereastră sau pe uşă, coboară pe horn şi lasă darurile lângă bradul împodobit.

Brăduţul de Crăciun

Primii brăduţi de Crăciun au fost împodobiţi în Alsacia, acum mai bine de 1000 de ani, cu trandafiri de hârtie colorată, cu dulciuri, cu mere. De 200 de ani încoace, peste tot se împodobesc brazi cu beteală, globuri colorate şi dulciuri. Bunicii noştri îi împodobeau cu mere, nuci, forme de aluat şi aţă colorată. În toată lumea, merele au fost folosite la început în loc de globuri şi însemnau tinereţea veşnică, ca şi culoarea veşnic verde a bradului. În vârful bradului, se aşează de obicei o steluţă: este Steaua Polară, din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun.

Orice brăduţ are şi lumini. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă şi din suflet.