Aşteptarea a meritat...
Milimetru cu milimetru am îngrijit scoica destinului...
Cu delicateţe am înlăturat pulberea ce ţinea drept armură...
Din acel moment am devenit chiar eu protectoarea ei...
Am înălţat ziduri înalte şi am privit-o, din depărtare, clipă de clipă...
I-am vegheat somnul noapte de noapte, iar ziua am devenit propria-i umbră...
Perseverenţă...perseverenţă...perseverenţă...
E tot ceea ce mi-a trebuit...
Eram la graniţa dintre nisip şi mare, dintre universul meu şi universul ei...şi priveam...
Încet, încet, a început să se deschidă...o lumină puternică aproape că m-a orbit...
O perlă mică, albă învăluia nisipul cu scântei de diamante...marea se tulbura doar atingând-o...îşi schimba culorile la fiecare atingere...din bleu-ciel devenise, în doar câteva miimi de secundă, tourquoise...valurile înspumate se spărgeau cu putere de zidurile pe care le ridicasem...algele încercau să se strecoare...perla era de neatins...nimic nu putea sa-i perturbe somnul liniştit...încă eram acolo, în depărtare, privind-o necontenit...
La un semn, am făcut un pas...apoi încă unul...restul drumului l-am parcurs cu repeziciune, atrasă precum un magnet de gingaşa perlă...
Am ajuns...aştept...mai am un singur pas de făcut, dar...nu-l voi face...aştept să se decidă...e pasul pe care ea va trebui să-l facă...
Şi apoi...două universuri vor deveni unul pentru eternitate...
