E noapte din nou...întunericul pune stăpânire pe tot universul...ne acaparează simţurile...ne încetineşte ritmul...ne invadează intimitatea...mii de gânduri se rotesc în cercuri nesfârşite...trec dincolo de limita raţiunii... lumina diafană a lunii trasează conturul unor posibile răspunsuri....ciclicitatea întrebărilor maschează realitatea tulburatoare...aşteptarea e singura opţiune ce merită a fi luată în considerare...o aşteptare fără formă, fără structură, fără finalitate...frânturi de amintiri dansează pe ritmuri nebănuite...pe fundal o melodie misterioasă îşi pune amprenta asupra destinului...timid, licăresc pe cer, mici diamante neşlefuite...cerul, de un albastru nedefinit, se răsfrânge asupra ferestrei larg deschise...ca un fir invizibil ce dă viaţă marionetelor, o adiere uşoară de vânt se strecoară tiptil...inspir aerul de o puritate angelică...îmi aminteşte de un anumit parfum...doi ochi de un verde-smarald strălucesc în noapte...focul din priviri ar putea mistui un regat întreg.... o rouă neobişnuită, fiica marii speraţelor noastre, transformă totul în cenuşă...precum pasărea Phoenix, speranţa renaşte, mai puternică, din ce în ce mai puternică...capabilă să treacă prin labirintul încercărilor...din nou apar noi întrebări...se caută noi posibile răspunsuri...se formulează noi ipoteze ce urmează a fi filtrate de "SIMŢIRE", de data aceasta...raţiunea pare să fi adormit, învăluită de mireasma acelui parfum misterios...pe ţărmul destinului naufragiază o scoică...e scoica destinului...perla e răspunsul...dacă aş putea să o deschid, ce fericită aş fi...cu răbdare, încerc toate metodele posibile....eşuez...am abordat-o din toate perspectivele cunoscute dar am omis acele unghiuri ascunse ochiului...vicleană, raţiunea m-a ghidat în tot acest timp...în largul mării o sirenă m-a fermecat cu vocea-i cristalină...sunetul dulce al cuvintelor m-a orbit...auzul mi-a fost tulburat de către savoarea pielii catifelate...focul mocnea încet...nici o adiere de vânt...nici un sunet...beznă totală...doar o căldură mistuitoare îmi invada mintea, corpul...retrăiam acele clipe unice pe care destinul mi le-a pregătit îndelung...amintirile curgeau valuri şi valuri....purtată în larg de către vocea fermecătoare, îmi căutam sirena...cu cât înnotam mai mult, cu atât ea se îndepărta mai tare...cu cât părea mai departe, cu atât înnotam mai repede cuprinsă de o dorinţă arzătoare...focul din interior îmi acapara toate simţurile...vroiam, doream, aveam nevoie să fiu aproape de sirena misterioasă...o minge de aur se înalţă din marea de un verde cameleonic...stelele dispar una câte una...sclipiri de diamant apar în locul unde sirena a dispărut...începe să plouă...ochii aceia de un verde smarald au devenit cenusii...focul i-a mistuit...labirintul încercărilor le-a luat toată strălucirea...pleoapele cad grele ca de plumb...am adormit...
Şi totuşi...AŞTEPTAREA...SPERANŢA...încă nu pot dormi...destinul le este cel mai bun sfeşnic...flacăra speranţei nu se va stinge atâta timp cât va fi aprinsă de către destin...
