Iluzia unei false iubiri

     Iubirea este unică, apare o singură dată în viaţă şi, contrar aşteptărilor, nu este eternă...
     Este asemenea unui fulg de nea pe care îl ţii în palmă, îi contempli frumuseţea şi-l topeşti cu căldura sufletului tău..."fenomenul inexplicabil" durează doar câteva clipe, dar acestea sunt suficiente pentru a putea spune "Sunt fericit/ă!"...Timpul şi spaţiul sunt percepute diferit de fiecare dintre noi...în anumite contexte, o clipă poate părea o eternitate şi zeci de ani par clipe...
     Iluzia iubirii adevărate este ceea ce noi trăim "epuizaţi" de căutarea a ceea ce metaforic am denumit "dragoste, iubire"...Cu toţii căutăm ceva, dar fără să ştim ce anume. Căutăm definiţii, ne inspirăm din experienţele celorlalţi, ne imaginăm cum ar putea fi, ce am putea simţi, cum am putea s-o recunoaştem, cum am putea să o găsim şi, cel mai important, să o păstrăm...
     Şi ce anume să păstrăm? Ce căutăm mai exact? O îmbrăţişare sau poate un surâs...de ce nu o atingere sau poate o privire...un sărut sau poate un cuvânt...?! Ce e acea iubire sau dragoste adevărată?

     Eu tind să cred că e ceva ce nu poţi vedea, dar poţi simţi...o căldură ce-ţi invadează sufletul, îţi dezmorţeşte întregul corp, "rotiţele" încep să se pună în mişcare, culoarea irisului se intensifică într-atât de mult încât  mii de "scântei multicolore-ţi invadează privirea", buzele de un roz trandafiriu se întredeschid într-un zâmbet suav şi dulce...metamorfoza se încheie doar în prezenţa "stimulului"...în prezenţa lui/ei...a jumătăţii tale...vă apropiaţi încet, timid, apoi mai mult, din ce în ce mai mult până deveniţi UNUL...
     Eraţi două jumătăţi dintr-un întreg...acum sunteţi un tot unitar...nu mai eşti doar tu, nu mai este doar el/ea pentru că aţi devenit unul şi acelaşi.
Aşa definesc eu "iubirea"...acum, priveşte-te în oglindă, apoi priveşte-l pe el/ea, apropiaţi-vă...ce se întâmplă? eşti tu şi el/ea, sunteţi voi sau doar o entitate?