Cândva erai TU

Cândva formam un număr şi toate problemele îşi găseau rezolvarea...cândva o voce caldă era suficientă pentru a-mi limpezi mintea...cândva o vorbă bună spulbera norii grei şi plumburii ce-mi apăsau umerii firavi...cândva erai tu acolo necondiţionat depăşind limitele timpului şi spaţiului...acum ai dispărut ...oricât aş încerca să te aduc înapoi e în zadar, nu pot face nimic în acest sens. Oricât aş căuta un substitut tot nu-l găsesc pentru că tu erai unică prin simpla ta prezenţă.
O fiinţă minunată, de o bunătate ieşită din comun, de o sinceritate debordantă...un om fără pereche...NU există grad de comparaţie pentru tine, nu există metaforă care să te descrie, erai tot ce avem noi toţi mai bun la un loc...erai TU.
Râuri de lacrimi curg în van...şi nopţi albe încă mai am...
Nu e un an...sunt mai bine de doi ani...şi eu vreau să te văd iar şi iar...

Praf în ochi...

Frânturi de vise, uşi închise, amintiri neatinse, nevoi desprinse şi surprinse...
Lacrimi uitate, zâmbete pierdute, îmbrăţişări visate, cioburi sparte şi lucruri ratate...
Totu-i pierdut, totu-i in van..nimic nu contează e doar un "bairam"...

Sincer acum mi s-a cam luat de tot. Nu mai am răbdarea necesară pentru nimeni...Şi dacă până acum am tot spus lasă...mai merită o şansă ...să nu fiu rea, să-ncerc să-nţeleg...de acum o să fiu altfel...
Încredere voi avea doar în mine, prezumţia de nevinovăţie nu o voi mai acorda nimănui...sufletul mi-l voi închide ermetic...şi măştile vor fi viaţa mea. 

Vreţi falsitate şi ipocrizie? Perfect asta e decizia mea...
Nu mi-e greu...voi juca teatru în societate şi voi fi eu doar în preajma mea.
Nu mai cred în vise, în promisiuni nefondate, în planuri fără finalităţi şi-n cuvinte rostite sau scrise...

Sunt dezamăgită pentru că te credeam altfel, mă credeam altfel...dar tu eşti la fel ca restul, iar eu nu sunt cu nimic mai presus...poate că am doar o sensibilitate aparte...
Am iertat multe dar acum am obosit...
Atâtea minciuni şi ascunzişuri...atâtea ocolişuri...atâtea lacrimi vărsate şi nopţi nedormite, gânduri deşarte...
Îmi pare rău...sunt doar un om şi-atât...
Luptă dacă mă vrei sau renunţă acum cât încă nu e prea târziu!!! Decizia e în mâinile tale...orgoliul meu e demult răpus...iar starea de anomie îşi face din nou simţită prezenţa.

Multe persoane mi-au spus că sunt mult prea bună, prea amabilă, prea îngăduitoare, ofer prea mult şi în cele din urmă sunt luată de proastă. Acum vă dau dreptate. Sunt mai rău decât mi-aţi spus voi şi roata nu se învârte cum am tot sperat...da, prostia doare...rău de tot ;)

Întoarcem foaia...să vedem ce iese...