Acum ştiu...

     Târziu în noapte amintirile îşi fac simţită prezenţa mai vii şi mai profunde ca oricând. Precum o tornadă, una câte una, ne învăluie, ne acaparează, ne tulbură existenţa...

     Nu putem sau nu vrem să trăim în absenţa amintirilor...Tot ceea ce facem se raportează la ceea ce a fost...Tot ceea ce vom face este legat cu un fir invizibil de cufărul amintirilor...

     

     Nu putem să schimbam ceea ce ne defineşte...nu putem să schimbăm natura lucrurilor...nu putem să schimbăm cursul destinului aşa cum nu putem să supravieţuim fără apă.

      Fiecare clipă este unică şi ireversibilă...fiecare clipă îşi are rolul ei prestabilit în definirea unanităţii fiecăruia dintre noi...fiecare experienţă ne ghidează în labirintul destinului...

Înţelepciunea constă în descoperirea esenţei lucrurilor, în aparenţă, cele mai nesemnificative... apele tulburi nu sunt periculoase pentru că sunt  previzibile, ştim la ce să ne aşteptăm...în schimb, lacurile, atât de calme şi transprente, sunt cele în care cei mai mulţi dintre noi se afundă mai mult, tot mai mult şi mai mult...

Am ajuns să cred tot ceea ce nu văd şi să nu cred ceea ce se află chiar în faţa mea...ignor toate explicaţiile logice în favoarea explicaţiilor puerile, nefondate dar atat de credibile atunci când vreau cu orice preţ să cred în acea persoană...

     Noaptea este învăluită într-o aură de mister...atunci când nu este nici zi, dar nu este nici noapte, lucrurile capătă un alt sens...totul ia o altă formă...esti singurul moment în care visele se pot transforma în realitate, dacă îţi doreşti cu adevărat...apoi, razele soarelui spulberă magia nopţii...risipeşte visele...ne trezeşte la realitate...

      Eu tocmai ce m-am trezit dintr-un somn profund asemeni unei călătorii mistice într-o lume unde totul era posibil...lumina a risipit farmecul nopţii...

Dar şi ziua are farmecul ei...sunt convinsă de acest lucru!!!

Uneori, să treci de partea cealaltă a drumului, nu este chiar atât de greu

Aşteptarea a meritat...

Milimetru cu milimetru am îngrijit scoica destinului...

Cu delicateţe am înlăturat pulberea ce ţinea drept armură...

Din acel moment am devenit chiar eu protectoarea ei...

Am înălţat ziduri înalte şi am privit-o, din depărtare, clipă de clipă...

I-am vegheat somnul noapte de noapte, iar ziua am devenit propria-i umbră...

Perseverenţă...perseverenţă...perseverenţă...

E tot ceea ce mi-a trebuit...

Eram la graniţa dintre nisip şi mare, dintre universul meu şi universul ei...şi priveam...

Încet, încet, a început să se deschidă...o lumină puternică aproape că m-a orbit...

O perlă mică, albă învăluia nisipul cu scântei de diamante...marea se tulbura doar atingând-o...îşi schimba culorile la fiecare atingere...din bleu-ciel devenise, în doar câteva miimi de secundă, tourquoise...valurile înspumate se spărgeau cu putere de zidurile pe care le ridicasem...algele încercau să se strecoare...perla era de neatins...nimic nu putea sa-i perturbe somnul liniştit...încă eram acolo, în depărtare, privind-o necontenit...

La un semn, am făcut un pas...apoi încă unul...restul drumului l-am parcurs cu repeziciune, atrasă precum un magnet de gingaşa perlă...

Am ajuns...aştept...mai am un singur pas de făcut, dar...nu-l voi face...aştept să se decidă...e pasul pe care ea va trebui să-l facă...

Şi apoi...două universuri vor deveni unul pentru eternitate...

Destinul

E noapte din nou...întunericul pune stăpânire pe tot universul...ne acaparează simţurile...ne încetineşte ritmul...ne invadează intimitatea...mii de gânduri se rotesc în cercuri nesfârşite...trec dincolo de limita raţiunii...  lumina  diafană a lunii trasează conturul unor posibile răspunsuri....ciclicitatea întrebărilor maschează realitatea tulburatoare...aşteptarea e singura opţiune ce merită a fi luată în considerare...o aşteptare fără formă, fără structură, fără finalitate...frânturi de amintiri dansează pe ritmuri nebănuite...pe fundal o melodie misterioasă îşi pune amprenta asupra destinului...timid, licăresc pe cer, mici diamante neşlefuite...cerul, de un albastru nedefinit, se răsfrânge asupra ferestrei larg deschise...ca un fir invizibil ce dă viaţă marionetelor, o adiere uşoară de vânt se strecoară tiptil...inspir aerul de o puritate angelică...îmi aminteşte de un anumit parfum...doi ochi de un verde-smarald strălucesc în noapte...focul din priviri ar putea mistui un regat întreg.... o rouă neobişnuită, fiica marii speraţelor noastre, transformă totul în cenuşă...precum pasărea Phoenix, speranţa renaşte, mai puternică, din ce în ce mai puternică...capabilă să treacă prin labirintul încercărilor...din nou apar noi întrebări...se caută noi posibile răspunsuri...se formulează noi ipoteze ce urmează a fi filtrate de "SIMŢIRE",  de data aceasta...raţiunea pare să fi adormit, învăluită de mireasma acelui parfum misterios...pe ţărmul destinului naufragiază o scoică...e scoica destinului...perla e răspunsul...dacă aş putea să o deschid, ce fericită aş fi...cu răbdare, încerc toate metodele posibile....eşuez...am abordat-o din toate perspectivele cunoscute dar am omis acele unghiuri ascunse ochiului...vicleană, raţiunea m-a ghidat în tot acest timp...în largul mării o sirenă m-a fermecat cu vocea-i cristalină...sunetul dulce al cuvintelor m-a orbit...auzul mi-a fost tulburat de către savoarea pielii catifelate...focul mocnea încet...nici o adiere de vânt...nici un sunet...beznă totală...doar o căldură mistuitoare îmi invada mintea, corpul...retrăiam acele clipe unice pe care destinul mi le-a pregătit îndelung...amintirile curgeau valuri şi valuri....purtată în larg de către vocea fermecătoare, îmi căutam sirena...cu cât înnotam mai mult, cu atât ea se îndepărta mai tare...cu cât părea mai departe, cu atât înnotam mai repede cuprinsă de o dorinţă arzătoare...focul din interior îmi acapara toate simţurile...vroiam, doream, aveam nevoie să fiu aproape de sirena misterioasă...o minge de aur se înalţă din marea de un verde cameleonic...stelele dispar una câte una...sclipiri de diamant apar în locul unde sirena a dispărut...începe să plouă...ochii aceia de un verde smarald au devenit cenusii...focul i-a mistuit...labirintul încercărilor le-a luat toată strălucirea...pleoapele cad grele ca de plumb...am adormit...

Şi totuşi...AŞTEPTAREA...SPERANŢA...încă nu pot dormi...destinul le este cel mai bun sfeşnic...flacăra speranţei nu se va stinge atâta timp cât va fi aprinsă de către destin...

Sunt atat de confuza...

Deschid ochii...o mână caldă mă cuprinde...închid ochii...simt aceeaşi mână caldă...adorm...realitatea e mult mai frumoasă decât visele...aşa că nu visez...aleg să trăiesc, să simt, să ating, să gust, să privesc...
Cu riscul de a mă trezi cu adevărat la realitate mă las purtată de val...e atât de frumos sentimentul...valuri şi valuri de pasiune monopolizează nisipul fin şi strălucitor al simţurilor...cu ochii mari încerc să cuprind dintr-o privire întregul paradis...îmi doresc să fi putut imortaliza momentul...să pot sa revăd, să retrăiesc la nesfârşit acele clipe unice...

Simt şi acum dulceaţa buzelor catifelate, inspir "imaginar" parfumul acela nemaiîntâlnit... un tremur uşor mă cuprinde...

Deja nu mai disting visul de realitatea...realitatea-vis de realitatea care m-a izbit...dacă ceea ce am văzut, simţit şi auzit nu a fost aievea atunci de ce acum totul e gri?...plouă...fulgeră...tună...e atât de frig...deschid ochii...sunt singură...închid ochii...a dispărut căldura îmbrăţişării tale...tremur, un tremur cu totul diferit...mi-e frig...mă învelesc...continui să tremur...deschid ochii...să fi fost doar un vis?

Întunericul nopţii se răsfrânge asupra mea...nu mai ştiu de e zi, nu mai ştiu de e noapte...totul pare un vis...totul dispare în noapte...

Aş vrea să cred...

Aş vrea să cred că nimic nu este întâmplător...

Aş vrea să cred că totul se întâmplă cu un scop...

Aş vrea să cred că oamenii nu sunt doar simplii actori...

Aş vrea să cred că viaţa nu e doar o scenetă...

Aş vrea să cred că ne putem scrie propriile scenarii unde să fim actorii principali...

Aş vrea să cred că viaţa înseamnă mai mult decât să te naşti, să creşti, să îmbătrâneşti şi să aştepţi să mori...

Aş vrea să cred că încă există sinceritate...

Aş vrea să cred că ipocrizia nu e valoarea care guvernează lumea în care trăim...

Aş vrea să cred că "faptele" contează la fel de mult precum "cuvintele"...

Aş vrea să cred că "da" e "da" şi "nu" e "nu", că "poate" e poate" şi "mai târziu" nu inseamnă "niciodată"...

Aş vrea să cred aparenţele coincid cu realitatea şi că falsitatea e doar o mască care ne protejează de suferinţă...

Aş vrea să cred că undeva acolo sus e cineva care ne priveşte şi ne e mereu alături indiferent ce am face...

Aş vrea atât de multe lucruri şi în fond nimic mai mult decât  să pot spune că nu am cerut vieţii nimic dar mi-a oferit mai mult decât aş fi putut cere...da sunt fericită!!!

Să fi fost doar...?!

Priveam şi nu puteam să cred că ceea ce vedeam era adevărat...

Ascultam şi nu puteam să cred că ceea ce auzeam era real...

Simţeam şi nu puteam să cred că ceea ce simţeam nu era doar un vis...

Şi totuşi...

Nu a fost un vis dar nici realitate, nu a fost rodul imaginaţiei dar nici ceva durabil...

doar a fost...

O experienţă nouă şi inedită, o  modalitate care să-mi aducă aminte ce înseamnă să simţi că trăieşti...

Vibram cu toata fiinţa mea...

Urmăream cu privirea ceea ce mulţi doar în vis ar putea să vadă...eram învăluită de parfumul fără corespondent...

Zâmbeam...zâmbea...

Întrebam...răspundea...

Întindeam mâna...O mână mă cuprindea...

Doi ochi verzi licăreau...doi ochi de un verde cameleonic mă fermecau...

Săruturi dulci, pasionale, nesfârşite...

Razele lunii invadau micul meu univers...stelele licareau complice...noaptea era martorul meu secret...

Cearceafuri de un alb imaculat învăluiau trupul cald şi plăpând ce se topea în îmbrăţişări flămânde...

Şoapte...întreţinute de cântecul mut pe care dansam în surdină....

Să fi fost doar un basm...să fi fost doar un vis?!...să fi fost ceva real?!...Să fi fost doar o clipă unică cu care ne întâlnim doar o singură dată în viaţă?!

Nu ştiu...

Nu am un răspuns....

Dar...

A fost...

Neasemuit...

Nemaiîntâlnit...

Nemaivăzut...

Nemaiauzit...

Nemaitrăit...

A fost...

Şi ...

 tind să cred că a fost "le destin"