Cu toţii ar trebui să ştim că prezentul se hrăneşte cu rămăşiţele trecutului...există o relaţie strânsă de interdependenţă între cele două dimensiuni temporale. Pe axa timpului încercăm deseori să împărţim evenimentele în funcţie de momentul în care s-au petrecut. Dar uităm că unele acţiuni chiar dacă s-au încheiat ele pot reîncepe în prezent şi pot avea efecte chiar şi în viitor.
Cândva, trecutul-actual a fost prezent, iar prezentul-actual viitor, pentru ca acum prezentul să redevină trecut, iar viitorul prezent. Aşa că, nu vă amăgiţi crezând că o iubire ce s-a consumat în trecut,nu ar putea renaşte precum pasărea Phoenix din cenuţă şi în prezent...şi exact asta se întâmplă acum...
Ataşamentul faţă de o persoană, iubirea consumată, amintirile comune, obişnuinţa cu ceva cunoscut ne face să ne simţim în siguranţă şi ne oferă iluzia falsă că este singura cale spre a fi fericiţi. Dar în realitate este departe de adevăr. Cu toţii ştim că am încheiat un capitol din anumite motive pe care le momentul respectiv le-am considerat importante. Decizia nu am luat-o în grabă, ci în urma unor îndelungate reflexii şi discuţii interminabile...Doar în secunda în care balanţa a înclinat înspre NU , doar atunci am început să privim doar înainte fără a ne uita la ce am lăsat în spate...poate că am lăsat un dezastru în interiorul respectivei persoane şi poate că şi în sufletul nostru era totul făcut cioburi...dar nu a contat atunci când am decis ca e momentul pentru o schimbare. Aici greşim cu toţii... punem punct unei acţiuni care nu e nici pe departe încheiate. Şi cum efectul pervers nu întârzie să apară, după o anumită perioadă de timp ne invadează dorinţa de a retrăi acele sentimente, de a revedea acea persoană, de a resimţi siguranţa afectivă...şi ne întoarcem în trecut...răscolim în cufărul amintirilor până găsim o portită de a reînnoda relaţia respectivă...Poate că pentru o perioadă scurtă de timp suntem în extaz...dar, motivele care ne-au determinat să încheiem respectiva relaţia îşi fac din nou simţită prezentă şi reîncep întrebările fără răspuns, dilemele, nemulţumirile...ne-am întors fix în acelaşi punct unde eram în urmă cu puţin timp atunci când trecutul era trecut iar prezentul prezent şi viitorul era incert şi imperceptibil...
Putem înţelege ciclicitatea acestui proces şi putem ierta slăbiciunea omului de a reveni în trecut la anumite intervale de timp, dar nu putem să înţelegem de ce e nevoie de o a terţă persoană pentru ca acest proces să-şi urmeze cursul... Vrem să uităm pe cineva încercând cu altcineva...dar ne gândim oare că acel cineva e tot o fiinţă umană cu sentimente?
Nu greşeşte cel care încearcă ci este vinovat cel care acceptă...Nu există victime în aceasta triadă iubire din trecut- subiectul iubirii-încercarea din prezent...există un acord tacit prin care toate părţile implicate îşi asumă riscul de a fi exclus din triadă... Totuşi, un lucru este cert, privilegiat va fi mereu cel care se află în centrul triadei, el este nucleul triadei. Oricum ar evolua lucrurile, el nu va rămâne singur.
Iubirea nu ţine cont de vârstă, de frumuseţe fizică sau de inteligenţă, iubirea apare atunci când te aştepţi mai puţin, iar persoana adorată nu respectă tiparele pe care fiecare dintre noi ni le conturăm în minte încă din copilăria mică. Deseori este exact opusul a ceea ce ne doream, dar reuşeşte să ne facă să vibreze fiecare părticică, ne blochează simţurile...ne vrăjeşte...iar vraja durează atât cât suntem noi capabili să o întreţinem...
Nimic nu este etern...nici măcar iubirea...dar e cel mai frumos sentiment pe care îl putem trăi.
În concluzie, nu vă opuneţi ciclicităţii existenţei umane, dacă iubiţi, mai acordaţi-vă o şansă şi vedeţi ce iese...totuşi fiţi sinceri cu a treia persoană, cu încercarea voastră, e doar un om...poate că a suferit suficient de mult încât să poată spune vreodată SUNT PREA FERICITĂ!.
