31.01.2011
Iubim pur şi simplu...
Băiatul perfect se descrie prin sentiment, se defineşte prin raţiunea de a găsi optimul împreună, se împlineşte prin răspunsul la provocările drumului. Băiatul perfect nu spune totdeauna ceea ce vrei tu să auzi, nu are totdeauna dreptate, dar de fiecare dată ştie să îmbrace lucrurile în haina potrivită şi să ajungă la echilibru. Băiatul perfect are şi el vulnerabilităţile lui, el este perfect numai într-o iubire reciprocă. Perfecţiunea nu este un liman ci o continuă aflare a echilibrului şi armoniei."
"Au în lumea asta toate lucrurile câte un ‚pentru că; iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin, fără ca să ştii de ce, se dă pe faţă fără să ştii cum, şi te duce, fără să ştii unde. Iubim fără să ştim cum sau când sau de unde. Iubim pur şi simplu. Iubim pentru că nu ştim altă cale".
29.01.2011
25.01.2011
21.01.2011
"Secret love"...
 |
"Greşelile copilăreşti nu sunt făcute de copii"...
"Experienţa este cel mai prost învăţător. Ea ne dă întâi examenul şi numai după aceea lecţiile"...
"O concluzie marchează întotdeauna momentul în care ai obosit să gândeşti"...
"Există unii oameni care reuşesc să aibă succes, chiar şi atunci când nimeni nu crede în ei, dar niciodată nu va avea succes unul care nici el nu crede în el însuşi"...
"Idealurile sunt precum stelele: s-ar putea să nu le atingem, dar ne pot călăuzi paşii în viaţă"...
"În distanţele fără pământuri se află cel mai înalt şi neţărmuit adevăr şi e mai bine să pieri în infinitul agitat, decât să fi strivit de mal, chiar dacă malul înseamnă şi siguranţă"...(Herman Melville)
"Cel care crede că le ştie pe toate este foarte enervant mai ales pentru noi, cei care, oricum, le ştim pe toate"...
"Toate adevărurile sunt uşor de înţeles o dată ce sunt descoperite; ideea e să le descoperi"...(Galileo Galilei)
"Pentru a spune adevărul e nevoie de cel puţin doi oameni: unul care să-l spună şi celălalt care să-l asculte!!!" (Henrz David Thoreau)
19.01.2011
"Punct şi de la capăt" (3 în 1promoţie limitată)
Nu spune "nu" atunci când vrei să spui "da"... nu spune "da" atunci când vrei să spui "nu"...nici "poate" când tu ştii că e "nu" şi nici "fie" când defapt e tot "nu".
Spune mai bine "da" atunci când e "da" şi "nu" când simţi că e "nu", sau "poate" când nu e nici "da" şi nici "nu" dar înclini totuşi, spre "fie".
Eu acum spun categoric "nu" ...pentru că nu mai vreau să fie "da" ...nu mai e timp pentru "fie" şi nici pentru "poate"...vreau doar alb/negru fără tonuri de gri sau griuri colorate...
Timpul nu mai "stă în loc" a pornit "înainte" ...minutele au redevenit minute iar clipele clipe...noaptea nu mai zi şi nici ziua noapte...
Nu mai spun "poate", dar poate spui tu...fie ca tine fie ca mine, punem iar punct şi să vedem ce-o să mai fie.
Acum de la capăt o luăm pas cu pas...ca să putem pune iar punct şi să parcurgem alţi paşi.
Paradoxal- "nu mai ştiu de e zi/ nu mai ştiu de e noapte/ totul sun-a pustiu/ peste frunzele moarte"...
17.01.2011
Fluturi, fluturi si iar fluturi (de la X pentru Y)
P.S.: Eu nu sunt X şi nici Y...nu este povestea mea, nu este experienţa mea ci doar a voastră...
„Inca de dimineata simteam ca se va intampla ceva ...ma tot uitam la fix ..ma tot foiam si nimic Nimic pana cand a sunat telefonul...mi-a tresarit inima...clar e ceva ..dar oare ce? Iau telefonul in mana si dau sa ma uit ...tocmai atunci ma striga cineva`n birou ..tensiunea era din ce in ce mai mare ..simteam nevoia sa`l citesc dar nu puteam sa`l aprind sa vad macar de la cine .. In fine dupa 5 minute deschid si vad ceea ce`mi doream de mult sa apara ..acel nume pe care tot timpul il am in minte si nu numai..vroia sa vorbim . Sincer nu stiu cum am iesit afara ca sa sun ..nu`mi mai simteam picioarele ..simteam doar ca plutesc .. i-am auzit vocea dupa atata timp, extrem de frumoasa si nu ..nu „de la telefon”...vesel, dulce ca de obicei asa cum il stiu eu .. si DA ne-am vazut ..in jurul meu erau numai fluturi .. recunosc ma simt in siguranta langa el .. e acel gen de om special ..nu`mi place sa fac comparatii ..dar ca el extrem de rar sau chiar deloc..e simplu dar in acelasi timp complex..e ca un copil gingas dar in acelasi timp barbat lucru care`mi place(lista poate continua). A aparut in viata mea datorita tie fetitza ( :* trebuie ca merita..si un mc din alea 20 sau 17 sau cate au mai ramas...ee glume de-ale noastre ) si`ti multumesc ..intr`un moment in care nu speram sa ma indragostesc .....aici nu intr`un detaliu .
As` vrea sa`iti spun ca te iubesc ..dar mie teama ca nu simti acelasi lucru...as` vrea sa te iau in brate dar te simt putin distant ..vreau sa fi acel cineva ptr care sa fac totul ..dar nu stiu cum sa procedez ..Crezi ca se poate?
PS: „DA suna mult mai bine”.. :P...sa nu uit MULTUMESC (bb) pentru buchetul extrem de frumos"
16.01.2011
Da, eşti singur...o ştiu şi eu, o ştii şi tu
Dacă tot îţi place să comunicăm prin statusuri hai că-ţi fac şi placerea asta, de dragul amintirilor frumoase...Nu ne mai leagă nimic...a rămas doar umbra a ce ar fi putut fi dar nu a fost...ceea ce a fost face parte din trecut...noi doi suntem trecutul..prezentul sunt doar eu...prezentul eşti doar tu...iar viitorul în funcţie de alegerile fiecăruia dintre noi. Nu e nevoie de diverse tertipuri pentru a încheia etapa aceasta...relaţia s-a consumat treptat...flacăra pasiunii ne-a mistuit şi a transformat în cenuşă tot ce am construit noi...se pare că temelia nu am consolidat-o suficient, iar iubirea, o ştim foarte bine amândoi, nu este suficientă pentru a fi fericiţi...
E o poveste...povestea noastră...pe care o vom purta mereu cu noi, indiferent pe cine vom alege drept "tovarăş" de drum...Sentimentele sunt aceleaşi, doar noi doi ne-am schimbat...
A fost, cândva, dar acum nu mai este...Am fost cândva, dar acum eşti doar tu...Da, eşti singur...o ştiu şi eu, o ştii şi tu, şi acum o ştiu şi restul...Sper că... din această clipă ... putem să privim în viitor şi să nu mai trăim din rămăşiţele trecutului...
Vorbe-n vânt (cu dedicaţie de la X pentru Y- eu nu sunt X şi nici Y, dar tu sigur eşti Y-)
Crede-mă când îţi spun ca sunt doar "vorbe-n vânt"...ce plutesc şi se risipesc la cea mai mică adiere de vânt.
În fond sunt doar vorbe-n vânt spuse doar pentru a fi spuse...scrise doar ca să fie scrise...şi purtate de vânt...şi de gând...desigur sunt doar vorbe-n vânt, concepute în gând şi purtate de vânt.
Din ţărmuri îndepărtate, de peste mări şi zări trimiţi vorbe-n vânt ce se înscriu în gând ...plutesc legănate de vânt, căci doar ştim cu toţii, sunt doar vorbe-n vânt rostite de tine mergând şi promiţând totul visând...
Spuneai că vrei totul, dar în fond nimic, spuneai că vrei să dai o şansă timpului pierdut, ziceai mereu "vedem", "vorbim,da?!", "să nu mă uiţi"...şi ...am vorbit în gând visând purtaţi de vânt... dar stai că totul era numai în gând...tu nu poţi să faci nimic decât în gând... tu vrei doar să arunci vorbe-n vânt ce pot fi spulberate la prima suflare de vânt...e greu să te ţii de cuvânt când tu nu ştii decât să pluteşti purtat de gând în vânt...eşti doar un licurici ce pâlpâie blând...
14.01.2011
Nimic...
Astept dar nu stiu ce astept, iubesc dar nu stiu ce iubesc, citesc dar nu stiu ce citesc, ascult dar nu stiu ce ascult, merg dar nu stiu unde merg, ma trezesc dar nu stiu pentru ce ma trezesc, adorm dar nu stiu de ce adorm...ca nu visez nimic...
Ma gandesc la multe si la nimic, scriu despre orice si totusi despre nimic...
Vorbesc dar nu stiu ce vorbesc, ascult dar nu stiu ce ascult, privesc dar nu vad nimic, caut dar nu gasesc ceea ce caut, intreb dar nu primesc nici un raspuns, raspund dar fara sa am la ce raspunde...sunt total pe dinafara...
Plutesc, visez si realizez...ca...nu am facut nimic....si tot astept...ceva...dar nu stiu ce...caci totul pare un "nimic:"
Mi-e dor de...tot ...
Si totusi ...nu fac nimic...nimic...nimic...
13.01.2011
09.01.2011
08.01.2011
Am numai "calităţi"!!!
Observ cu stupoare că am căpătat prostul obicei de a-i evalua pe ceilalţi, de a le analiza comportamentul, de a le observa reacţiile...a devenit practic un automatism. De ce imi este atât de uşor să generalizez, dar imi este nespus de greu să iniţiez un demers invers, de la particular la general?! Altfel spus, să mă analizez pe mine din toate perspectivele...Nu găsesc nici o justificare, nu am nici un argument pe care să-l aduc în favoarea mea...
Prin urmare, consider că este firesc şi corect "să-mi demontez" şi mie personalitatea, caracterul, comportamentul. Este un schimb echitabil? Echilibrăm puţin balanţa? Măcar e un început...
Eu fac parte dintr-o categorie rar întâlnită pe care o voi defini metaforic "scaieţi". Vă amintiţi de expresia "te ţii precum scaiul de mine"? Ceva de genul sunt eu. Orice ai face nu poţi să scapi de mine. Odată stabilit contactul, te-ai nenorocit pe viaţă.
Am numai "calitaţi" şi trec de la o extremă la alta, în funcţie de trăirile mele afective. Uneori sunt atât de amabilă, binevoitoare, calmă, înţelegătoare, empatică şi maleabilă, încât nici cele mai întunecate gânduri nu te pot face să crezi că aş putea fi şi la polul opus: încăpăţânată, impulsivă şi nervoasă precum un taur care vede doar roşu în faţa ochilor. Îi compătimesc pe cei care se nimeresc să-mi fie prin preajmă în acele momente. Nu contează cine m-a enervat sau motivul pentru care sunt suparată, eu mă descarc pe prima persoană care îmi iese în cale şi întotdeauna îmi răzbun nervii şi pe acele persoane care fac parte din viaţa mea şi care au o semnificaţie aparte pentru mine. În zadar, mă calmez eu după ce "trece furtuna", dezastrul deja s-a produs iar consecinţele rareori pot fi remediate.
Sinceritatea este şi ea dusă la extremă, fapt pentru care, nu de puţine ori îi rănesc pe acei oameni (mă mint eu frumos) cu care "dialoghez". Ce comunicare asertivă sau ascultare activă, cine mai ţine cont de ele în acele clipe când sunt "orbită" de propria-mi prostie?
Şi mai am "o calitate": merg până în pânzele albe când nu trebuie şi renunţ exact atunci când ar trebui să lupt cu adevărat. Nu mi-am dezvoltat promptitudinea în luarea deciziilor, ori sunt impulsivă ori gândesc prea mult şi despic firul în 14, cum îmi place mie să spun.
Spirit protector, îi sufoc cu afecţiunea şi grija mea pe acei oameni de care mă ataşez. Mă afectează atât de mult tot ce se întâmplă cu viaţa lor, încât problemele lor devin, implicit, şi ale mele. Am capacitatea de a mă încărca cu energie negativă şi de a atrage asupra-mi frustrările şi "măcinările" lor interioare. E ceva involuntar, şi chiar şi acum, când conştientizez acest lucru, tot nu sunt capabilă să-mi controlez emoţiile şi reacţiile.
Singurul meu plus: autenticitatea şi durabilitatea în timp a sentimentelor, precum şi devotamentul necondiţionat. Desigur, duse la extreme. Mă implic total şi nu pot ascunde ceea ce simt, mai devreme sau mai târziu tot mă exteriorizez...doar că din nou fac o greşeală colosală: ori e prea devreme ori e prea târziu. Oricum ar fi, rezultatul este acelaşi: până să mă dezmeticesc eu, acele persoane sunt demult plecate.
În concluzie, sunt doar un "scai" de care nu te poţi debarasa decât prin "fugă" sau indiferenţă şi ignoranţă.
Tu eşti un arici?!
Există trei tipuri de oameni:- cei cu grad ridicat de integritate, responsabili, demni de încredere
- cei pe care ştii sigur că nu te poţi baza, cu o sinceritate debordantă de o cruzime rar întâlnită
- cei imprevizibili, falşi, care te rănesc cu zâmbetul pe buze.
Din a treia categorie fac parte persoanele de care trebuie să ne ferim, pe care este indicat să le evităm întrucât sunt extrem de periculoase. Dacă de cei imprevizibili, de aşa-zişii "duşmani" ştii cum să te fereşti pentru că sunt uşor de depistat, pe cei falşi cu greu îi poţi recunoaşte întrucât au un arsenal vast de măşti create special să-şi ascundă ipocrizia.
Cu o "naturaleţe" disimulată, ei reuşesc să câştige încrederea celor din jur şi să treacă si peste cele mai înalte ziduri...specialişti în arta manipulării şi a disimulării, stabilesc cu uşurinţă contacte pe care le atrag în iureşul lor. Sunt de un egoism ieşit din comun, egocentrişti şi dau dovadă de laşitate. Nu sunt capabili să-şi asume responsabilitatea deciziilor luate, şi mai mult decât atât, nu pot face faţă unei confruntări directe. Fapt pentru care, "fuga" este singura lor strategie în soluţionarea unui conflict, rezolvarea unei probleme, explicarea unui comportament...Aparenta indiferenţă, nepăsare vizavi de trăirile celor din jur maschează o profrundă "disfuncţionalitate" la nivelul conştientizării, definirii şi exteriorizării afectelor.
Prin analogie,sunt precum aricii: pe de o parte sunt afectuoşi, prietenoşi, companii plăcute, fascinanţi, joviali, inteligenţi, iar pe de altă parte sunt sarcastici, ironici, critici, se inchid în sine, se "rup" de tot ce le este cunoscut şi familial, apare fenomenul "însingurării"...devin atât de dificili şi distanţi, încât ajungi să-ţi doreşti să-i urăşti. Şi totuşi nu poţi, pentru că nu poţi ignora, nu poţi uita acele calităţi care te-au "cucerit". Există o vorbă din popor "nu poţi trăi nici cu ei, dar nici fără ei".
07.01.2011
Calmă- pe naiba!!!
În ciuda calmităţii mele aparent imperturbabilă şi a răbdării fără margini pe care o afişez deseori...surpriză: nu sunt chiar aşa de paşnică. Am şi eu limitele mele. Şi dacă până acum mi s-a reproşat de mii de ori că sunt mult prea liniştită, mult prea tăcută, introvertită şi că primează eul permis (încerc să fiu aşa cum se aşteaptă ceilalţi să fiu chiar dacă contravine nevoilor mele), iată că acum o să-mi permit "luxul" de a ieşi din tipare. Desigur, că se vor găsi şi de data aceasta experţi care să-şi dea cu părerea. Sunteţi invitaţii mei!!!
Sunt momente în viaţă când asimilarea nu este posibilă şi atunci este indicat să intervină adaptarea. Este imperios necesar, ca vechile scheme mentale să fie înlocuite cu altele noi capabile să integreze cumulul de concepte cu un nivel ridicat de abstractizare. Raportarea permanentă la natura premiselor care au generat schimbarea şi interacţiunea cu mediul, iată două aspecte care nu pot fi ignorate.
Pot să accept şi să înţeleg o gamă variată de "lucruri"...şi totuşi...detest indiferenţa...
Viaţa asta e atât de crudă şi nu-i corectă deloc; persoanelor bune li se întâmplă lucruri rele, de ce oare?!
La naiba cu tot!!!...(şi oricât de tare aş striga, oricât de mult aş repeta acest "La naiba", tot nu reuşesc să-mi redobândesc calmitatea)...da, sunt irascibilă, nervoasă şi confuză!!!
Sunt momente în viaţă când asimilarea nu este posibilă şi atunci este indicat să intervină adaptarea. Este imperios necesar, ca vechile scheme mentale să fie înlocuite cu altele noi capabile să integreze cumulul de concepte cu un nivel ridicat de abstractizare. Raportarea permanentă la natura premiselor care au generat schimbarea şi interacţiunea cu mediul, iată două aspecte care nu pot fi ignorate.
Pot să accept şi să înţeleg o gamă variată de "lucruri"...şi totuşi...detest indiferenţa...
Viaţa asta e atât de crudă şi nu-i corectă deloc; persoanelor bune li se întâmplă lucruri rele, de ce oare?!
La naiba cu tot!!!...(şi oricât de tare aş striga, oricât de mult aş repeta acest "La naiba", tot nu reuşesc să-mi redobândesc calmitatea)...da, sunt irascibilă, nervoasă şi confuză!!!
06.01.2011
Iluzia unei false iubiri
Iubirea este unică, apare o singură dată în viaţă şi, contrar aşteptărilor, nu este eternă...
Este asemenea unui fulg de nea pe care îl ţii în palmă, îi contempli frumuseţea şi-l topeşti cu căldura sufletului tău..."fenomenul inexplicabil" durează doar câteva clipe, dar acestea sunt suficiente pentru a putea spune "Sunt fericit/ă!"...Timpul şi spaţiul sunt percepute diferit de fiecare dintre noi...în anumite contexte, o clipă poate părea o eternitate şi zeci de ani par clipe...
Iluzia iubirii adevărate este ceea ce noi trăim "epuizaţi" de căutarea a ceea ce metaforic am denumit "dragoste, iubire"...Cu toţii căutăm ceva, dar fără să ştim ce anume. Căutăm definiţii, ne inspirăm din experienţele celorlalţi, ne imaginăm cum ar putea fi, ce am putea simţi, cum am putea s-o recunoaştem, cum am putea să o găsim şi, cel mai important, să o păstrăm...
Şi ce anume să păstrăm? Ce căutăm mai exact? O îmbrăţişare sau poate un surâs...de ce nu o atingere sau poate o privire...un sărut sau poate un cuvânt...?! Ce e acea iubire sau dragoste adevărată?
Eu tind să cred că e ceva ce nu poţi vedea, dar poţi simţi...o căldură ce-ţi invadează sufletul, îţi dezmorţeşte întregul corp, "rotiţele" încep să se pună în mişcare, culoarea irisului se intensifică într-atât de mult încât mii de "scântei multicolore-ţi invadează privirea", buzele de un roz trandafiriu se întredeschid într-un zâmbet suav şi dulce...metamorfoza se încheie doar în prezenţa "stimulului"...în prezenţa lui/ei...a jumătăţii tale...vă apropiaţi încet, timid, apoi mai mult, din ce în ce mai mult până deveniţi UNUL...
Eraţi două jumătăţi dintr-un întreg...acum sunteţi un tot unitar...nu mai eşti doar tu, nu mai este doar el/ea pentru că aţi devenit unul şi acelaşi.
Aşa definesc eu "iubirea"...acum, priveşte-te în oglindă, apoi priveşte-l pe el/ea, apropiaţi-vă...ce se întâmplă? eşti tu şi el/ea, sunteţi voi sau doar o entitate?
Este asemenea unui fulg de nea pe care îl ţii în palmă, îi contempli frumuseţea şi-l topeşti cu căldura sufletului tău..."fenomenul inexplicabil" durează doar câteva clipe, dar acestea sunt suficiente pentru a putea spune "Sunt fericit/ă!"...Timpul şi spaţiul sunt percepute diferit de fiecare dintre noi...în anumite contexte, o clipă poate părea o eternitate şi zeci de ani par clipe...
Iluzia iubirii adevărate este ceea ce noi trăim "epuizaţi" de căutarea a ceea ce metaforic am denumit "dragoste, iubire"...Cu toţii căutăm ceva, dar fără să ştim ce anume. Căutăm definiţii, ne inspirăm din experienţele celorlalţi, ne imaginăm cum ar putea fi, ce am putea simţi, cum am putea s-o recunoaştem, cum am putea să o găsim şi, cel mai important, să o păstrăm...
Şi ce anume să păstrăm? Ce căutăm mai exact? O îmbrăţişare sau poate un surâs...de ce nu o atingere sau poate o privire...un sărut sau poate un cuvânt...?! Ce e acea iubire sau dragoste adevărată?
Eraţi două jumătăţi dintr-un întreg...acum sunteţi un tot unitar...nu mai eşti doar tu, nu mai este doar el/ea pentru că aţi devenit unul şi acelaşi.
Aşa definesc eu "iubirea"...acum, priveşte-te în oglindă, apoi priveşte-l pe el/ea, apropiaţi-vă...ce se întâmplă? eşti tu şi el/ea, sunteţi voi sau doar o entitate?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)