Solomon Burke ~ Cry To Me

caroline costa : Connie Talbot, 7 ans, I will always love you

Caroline - Incroyable talent 2008 - 12 ans - Titanic

Am numai "calităţi"!!!

     Observ cu stupoare că am căpătat prostul obicei de a-i evalua pe ceilalţi, de a le analiza comportamentul, de a le observa reacţiile...a devenit practic un automatism. De ce imi este atât de uşor să generalizez, dar imi este nespus de greu să iniţiez un demers invers, de la particular la general?! Altfel spus, să mă analizez pe mine din toate perspectivele...Nu găsesc nici o justificare, nu am nici un argument pe care să-l aduc în favoarea mea...

  Prin urmare, consider că este firesc şi corect "să-mi demontez" şi mie personalitatea, caracterul, comportamentul. Este un schimb echitabil? Echilibrăm puţin balanţa? Măcar e un început...

     Eu fac parte dintr-o categorie rar întâlnită pe care o voi defini metaforic "scaieţi". Vă amintiţi de expresia "te ţii precum scaiul de mine"? Ceva de genul sunt eu. Orice ai face nu poţi să scapi de mine. Odată stabilit contactul, te-ai nenorocit pe viaţă.

     Am numai "calitaţi" şi trec de la o extremă la alta, în funcţie de trăirile mele afective. Uneori sunt atât de amabilă, binevoitoare, calmă, înţelegătoare, empatică şi maleabilă, încât nici cele mai întunecate gânduri nu te pot face să crezi că aş putea fi şi la polul opus: încăpăţânată, impulsivă şi nervoasă precum un taur care vede doar roşu în faţa ochilor. Îi compătimesc pe cei care se nimeresc să-mi fie prin preajmă în acele momente. Nu contează cine m-a enervat sau motivul pentru care sunt suparată, eu mă descarc pe prima persoană care îmi iese în cale şi întotdeauna îmi răzbun nervii şi pe acele persoane care fac parte din viaţa mea şi care au o semnificaţie aparte pentru mine. În zadar, mă calmez eu după ce "trece furtuna", dezastrul deja s-a produs iar consecinţele rareori pot fi remediate. 

     Sinceritatea este şi ea dusă la extremă, fapt pentru care, nu de puţine ori îi rănesc pe acei oameni (mă mint eu frumos) cu care "dialoghez". Ce comunicare asertivă sau ascultare activă, cine mai ţine cont de ele în acele clipe când sunt "orbită" de propria-mi prostie? 

     Şi mai am "o calitate": merg până în pânzele albe când nu trebuie şi renunţ exact atunci când ar trebui să lupt cu adevărat. Nu mi-am dezvoltat promptitudinea în luarea deciziilor, ori sunt impulsivă ori gândesc prea mult şi despic firul în 14, cum îmi place mie să spun. 

     Spirit protector, îi sufoc cu afecţiunea şi grija mea pe acei oameni de care mă ataşez. Mă afectează atât de mult tot ce se întâmplă cu viaţa lor, încât problemele lor devin, implicit, şi ale mele. Am capacitatea de a mă încărca cu energie negativă şi de a atrage asupra-mi frustrările şi "măcinările" lor interioare. E ceva involuntar, şi chiar şi acum, când conştientizez acest lucru, tot nu sunt capabilă să-mi controlez emoţiile şi reacţiile.

  Singurul meu plus: autenticitatea şi durabilitatea în timp a sentimentelor, precum şi devotamentul necondiţionat. Desigur, duse la extreme. Mă implic total şi nu pot ascunde ceea ce simt, mai devreme sau mai târziu tot mă exteriorizez...doar că din nou fac o greşeală colosală: ori e prea devreme ori e prea târziu. Oricum ar fi, rezultatul este acelaşi: până să mă dezmeticesc  eu, acele persoane sunt demult plecate.

     În concluzie, sunt doar un "scai" de care nu te poţi debarasa decât prin "fugă" sau indiferenţă şi ignoranţă.

Tu eşti un arici?!

Există trei tipuri de oameni:- cei cu grad ridicat de integritate, responsabili, demni de încredere
                                        - cei pe care ştii sigur că nu te poţi baza, cu o sinceritate debordantă de o cruzime rar întâlnită
                                        - cei imprevizibili, falşi, care te rănesc cu zâmbetul pe buze.
Din a treia categorie fac parte persoanele de care trebuie să ne ferim, pe care este indicat să le evităm întrucât sunt extrem de periculoase. Dacă de cei imprevizibili, de aşa-zişii "duşmani" ştii cum să te fereşti pentru că sunt uşor de depistat, pe cei falşi cu greu îi poţi recunoaşte întrucât au un arsenal vast de măşti create special să-şi ascundă ipocrizia.
Cu o "naturaleţe" disimulată, ei reuşesc să câştige încrederea celor din jur şi să treacă si peste cele mai înalte ziduri...specialişti în arta manipulării şi a disimulării, stabilesc cu uşurinţă contacte pe care le atrag în iureşul lor. Sunt de un egoism ieşit din comun, egocentrişti şi dau dovadă de laşitate. Nu sunt capabili să-şi asume responsabilitatea deciziilor luate, şi mai mult decât atât, nu pot face faţă unei confruntări directe. Fapt pentru care, "fuga" este singura lor strategie în soluţionarea unui conflict, rezolvarea unei probleme, explicarea unui comportament...Aparenta indiferenţă, nepăsare vizavi de trăirile celor din jur maschează o profrundă "disfuncţionalitate" la nivelul conştientizării, definirii şi exteriorizării afectelor.

Nehotărârea, insecuritatea, neîncrederea, ipocrizia, dramatismul, teatralitatea, nepăsarea sunt doar câteva efecte pe termen lung ale dezvoltării unui ataşamentul ambivalent (ataşament dezvoltat în primul an de viaţă).
Prin analogie,sunt precum aricii: pe de o parte sunt afectuoşi, prietenoşi, companii plăcute, fascinanţi, joviali, inteligenţi, iar pe de altă parte sunt sarcastici, ironici, critici, se inchid în sine, se "rup" de tot ce le este cunoscut şi familial, apare fenomenul "însingurării"...devin atât de dificili şi distanţi, încât ajungi să-ţi doreşti să-i urăşti. Şi totuşi nu poţi, pentru că nu poţi ignora, nu poţi uita acele calităţi care te-au "cucerit". Există o vorbă din popor "nu poţi trăi nici cu ei, dar nici fără ei".

Acesta este motivul care m-a determinat să formulez ipoteza conform căreia "aricii" sunt cei mai periculosi oameni şi este imperios necesar, fie să-i evităm (dar asta ar însemna să nu ne bucurăm de tot ce are viaţa mai frumos), fie să învăţăm cum să interacţionăm cu ei de-aşa manieră încât să nu fie nevoiţi "să-şi scoată "ţepii", deseori veninoşi.