În ciuda calmităţii mele aparent imperturbabilă şi a răbdării fără margini pe care o afişez deseori...surpriză: nu sunt chiar aşa de paşnică. Am şi eu limitele mele. Şi dacă până acum mi s-a reproşat de mii de ori că sunt mult prea liniştită, mult prea tăcută, introvertită şi că primează eul permis (încerc să fiu aşa cum se aşteaptă ceilalţi să fiu chiar dacă contravine nevoilor mele), iată că acum o să-mi permit "luxul" de a ieşi din tipare. Desigur, că se vor găsi şi de data aceasta experţi care să-şi dea cu părerea. Sunteţi invitaţii mei!!!
Sunt momente în viaţă când asimilarea nu este posibilă şi atunci este indicat să intervină adaptarea. Este imperios necesar, ca vechile scheme mentale să fie înlocuite cu altele noi capabile să integreze cumulul de concepte cu un nivel ridicat de abstractizare. Raportarea permanentă la natura premiselor care au generat schimbarea şi interacţiunea cu mediul, iată două aspecte care nu pot fi ignorate.
Pot să accept şi să înţeleg o gamă variată de "lucruri"...şi totuşi...detest indiferenţa...
Viaţa asta e atât de crudă şi nu-i corectă deloc; persoanelor bune li se întâmplă lucruri rele, de ce oare?!
La naiba cu tot!!!...(şi oricât de tare aş striga, oricât de mult aş repeta acest "La naiba", tot nu reuşesc să-mi redobândesc calmitatea)...da, sunt irascibilă, nervoasă şi confuză!!!
